click to enable zoom
loading...
We didn't find any results
View Roadmap Satellite Hybrid Terrain My Location Fullscreen Prev Next
Căutare avansată
Rezultatele căutării

7 Pași de știut când vrei să cumperi o locuință

Scris de: Crown Invest on 28 octombrie 2020
7 Pași de știut când vrei să cumperi o locuință
Comments:0

Ești pregătit să faci pasul de a achiziționa o locuință pentru tine și familia ta? Cumpărarea unei proprietăți este unul din cele mai importante etape din viața cuiva, pentru că majoritatea oamenilor cumpără o singură dată, din păcate de cele mai multe ori cu credite pe “viață”, totul pentru o viață de familie. Sunt câteva lucruri importante la care să fii atent când iei o astfel de decizie:

  1. “Lucrează cu o persoană de încredere”

În acest domeniu există foarte multe agenții imobiliare și mulți agenți imobiliari, de aceea este foarte important să găsești pe cineva care te ascultă, te înțelege, te susține și dorește să te ajute sincer în găsirea locuinței perfecte pentru tine. Consilierul imobiliar cu care lucrezi, te va ajuta să economisești timp, bani și nervi, și mai ales te va feri de acei “constructori” în care calitatea construcției lasă de dorit, sau întâmpină diferite situații neplăcute în finalizarea lucrărilor. Un consilier imobiliar va fi plătit de cel care vinde pentru serviciul oferit, deci îi va proteja interesele celui cu care are un contract de colaborare, dar totodată este obligat etic să-ți ofere informațiile corecte, cu încredere și sinceritate, și asta va face întotdeauna diferența între oameni, și consilieri.

  1. “Cumpărarea unei proprietăți implică un contract”

Când te-ai hotărât să cumperi o locuința vei ajunge în punctul să semnezi multe hârtii, fișe de vizionări, contracte de intermediere și bineînțeles contracte de achiziție imobiliară (fie promisiuni de vânzare cumpărare, fie direct contracte de vânzare cumpărare) și este important să înțelegeți că toată lumea are drepturi și obligații, inclusiv tu. Orice contract poate suferi modificări și la cererea ta, pentru a te simți în “siguranță” la semnarea actelor. Și odată cu digitalizarea și avansul rapid în mediul online, multe din aceste documente se pot semna direct pe telefonul mobil, fără bătăi de cap, mai ales fișele de vizionări ale proprietăților, astfel îți dai acordul cu încredere și transparență.

  1. “Nu trebuie să cumperi azi casa în care vei locui o viață.”

Bineînțeles că decizia finală va fi greu de luat, mai ales în piața imobiliară de astăzi, dar este important că tu să-ți răspunzi la câteva întrebări, și în funcție de răspunsul tău, vei ști ce decizie să iei. Voi sta la jobul meu până voi plăti casa? Mă voi căsători curând? Sau voi avea copii? Am nevoie de un apartament cu 1 cameră? Cu 2 camere? Cu 3 camere? Sau o casă? Am nevoie să fie în oraș sau în zona liniștită din afara orașului? Ce am eu nevoie acum? În funcție de răspunsul tău vei ști ceea ce cauți, și unde să cauți și astfel decizia ta va fi mult mai ușor de luat. Din păcate mulți oameni caută locuința fără să aibă în cap câteva răspunsuri sincere și personale și fără să ceară informații suplimentare despre zona în care vor să se mute, dar aici intervine consilierul imobiliar, cu care este recomandat să colaborezi. Orice persoană cu experiență care face asta zi de zi va fi întotdeauna de un mare ajutor în decizia ta finală.

  1. “Cumpără întotdeauna casa pe care ți-o permiți”

De multe ori ne lăsăm purtați de vise și de dorințe pe care le păstrăm în interior, dar în cazul achiziționării unei locuințe recomandarea mea este să te limitezi la posibilitățile tale. Cum am mai spus, în cazul multora decizia de a achiziționa o locuința este pentru o singură dată în viață și este bine să lași loc și să te bucuri de viață, nu doar să muncești pentru a plăti o casă. O recomandare:  întotdeauna să fixezi cheltuielile pe ratele casei, pe maxim 30% din veniturile tale medii/lunare! În viață întotdeauna vor apărea neprevăzute, dar care ne vor face mai buni, și este bine să fii pregătit să te bucuri și de viață. Decide cu inima ce este mai bine pentru tine și decizia va fi întotdeauna cea corectă.

  1. “Citește întotdeauna printre rânduri.”

Când mergem la o vizionare pentru o proprietate interesantă, întotdeauna vom găsi multe motive să nu o cumpărăm, pentru că este sistemul natural de protecție prin care creierul decide pentru tine că nu este bine ceea ce faci, fie că e nevoie să schimbi culoarea unui perete, fie că tu ai vrea mai mult spațiu, fie că vrei baia mai mare, fie că vrei camerele mai mari, întotdeauna există un motiv să nu cumperi. Atunci este bine să știi foarte bine înainte ceea ce ai nevoie, ce îți dorești cu adevărat, așa că recomand să stai de vorbă cu familia, cu cei dragi, și să vă faceți o scurtă listă cu ceea ce vă doriți de la o locuință. Astfel, tu îți vei asuma mult mai repede decizia și vei vedea potențialul din spatele “vopselei”/ compartimentării și bineînțeles, lucrând cu un consilier implicat te va ajută mult mai repede să “bifezi” cât mai multe cerințe, dar te atenționez că niciodată nu vor fi posibile toate cerințele, deci compromisuri vor fi de făcut.

  1. “Nu te bloca niciodată la prețul de achiziție.”

Multe persoane în momentul în care iau decizia să cumpere o locuință, vor începe să caute în funcție de preț, ceea ce nu este corect pentru tine, în primul rând. De multe ori prețurile afișate nu sunt și cele la care se achiziționează în final, din diferite motive, unul dintre ele fiind modalitatea diferită de achiziționare. Multe proprietăți sunt afișate la prețurile pentru plată cash integral, sau poate la plată credit, și astfel de multe ori ele fiind mai mari sau mai mici. Este indicat să-ți fixezi un buget de achiziționare minim și maxim, și astfel să poți lua o decizie în funcție de proprietate, nu în funcție de preț, pentru că în final vei locui în acel loc, nu în aceea suma de bani. Pentru mine personal, știu 100% că emoția locului mă va face să iau decizia cea mai bună de a mă mută, pentru că banii se vor putea face oricând, dar locuința este mai greu să o schimbi zilnic sau lunar. Partea financiară este un factor important și nimeni nu poate contesta asta, indiferent de suma de achiziție și oricare tip de persoană, dar nu este un motiv important în decizie finală.

  1. “Nu trebuie să cumperi o proprietate.”

De multe ori luăm decizia de achiziție la insistențele prietenilor, familiei și a celor dragi în general, pentru că așa au făcut ei și este “normal” să faci și tu asta. Dar nu este o regulă! Acum să fim sinceri, mulți oameni sunt foarte fericiți fără proprietăți pe numele lor, fără rate la banca, fără datorii către stat, fără obligații financiare. Și nu există o regulă de vârstă că până la 35 de ani să ai o casă, sau să ai “un loc al tău”, pentru că decizia asta trebuie să o iei pur și simplu pentru că vrei și că ai nevoie. România este țara cu cei mai mulți proprietari, pentru că “ne place” să fim proprietari și avem foarte dezvoltat simțul proprietății, dar trebuie să fim realiști și să studiem diferite țări, oameni, și mentalități, pentru a ajunge la cea mai bună decizie, în funcție de personalitatea noastră și în funcție de ce avem nevoie. Cumpără atunci când asta îți dorești să faci, sau pentru că vrei să intri în lumea imobiliarelor, a locului în care intri “sărac”, și poți ieși “bogat”. Şi nu uita…

“Casa la care te-ai uitat astăzi și la care vrei să te gândești până mâine poate fi aceeași casă pe care cineva a privit-o ieri și o va cumpăra astăzi.” – Koki Adasi

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published.

  • Căutare avansată

Compare

Translate »